
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a găzduit, în data de 24 octombrie curent, un eveniment cu adevărat istoric pentru sectorul agroalimentar național: celebrarea primei promoții de absolvenți a Programului de Masterat în Administrarea Afacerilor (MBA) în Agrobusiness! Marcat de succesul parteneriatului cu AgriMBA Network – o rețea universitară europeană de excelență în domeniul educației manageriale agricole – acest program inovator a demonstrat că mediul academic din Moldova este pregătit să răspundă celor mai acute nevoi ale pieței, formând o nouă generație de lideri și manageri vizionari în agricultură.
Programul MBA în Agrobusiness a fost implementat printr-un parteneriat strategic solid, implicând Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), proiectul OPTIM/Helvetas și beneficiind de suportul consistent al Delegației Uniunii Europene. Această colaborare transnațională a adus standardele academice și experiența internațională direct la Chișinău, nemijlocit în cadrul UTM.
Prezența onorifică a doamnei prof., dr. Agata MALAK-RAWLIKOWSKA, președinta AgriMBA Network de la Warsaw University of Life Sciences, subliniază recunoașterea europeană a calității și relevanței acestui program.
Evenimentul a fost moderat de Maxim POPOV, reprezentant ADMA, care a adresat absolvenților, profesorilor și partenerilor un mesaj de felicitare și profundă recunoștință pentru contribuția lor la dezvoltarea unui program inovator.

În mesajele lor de salut și susținere, reprezentanții UTM și partenerii-cheie – dintre care dr. Daniela POJAR, prorector UTM pentru Finanțe și Relații Internaționale; Alexandra ȘIAN, secretar de stat, MAIA; Bojan KOLUNDZIJA, Team Leader, OPTIM/Helvetas Moldova; prof. dr. Agata MALAK-RAWLIKOWSKA, președinta AgriMBA Network; Aurelia LITVIN, coordonator local de proiect AGRIMBA – au evidențiat importanța critică a programului pentru dezvoltarea sustenabilă și modernizarea sectorului agroalimentar din Republica Moldova, în contextul alinierii la economia UE.
Alexandra ȘIAN, Secretar de Stat, MAIA: „Acest program ambițios reprezintă o premieră națională și un pas hotărât spre formarea unei noi generații de lideri ai sectorului agroalimentar – profesioniști capabili să gestioneze afaceri moderne, sustenabile, digitalizate și aliniate la exigențele economiei europene.”
Dr. Daniela POJAR, prorector pentru Finanțe și Relații Internaționale, UTM: „Prima promoție de absolvenți MBA în Agrobusiness din Republica Moldova este un punct de referință ce demonstrează impactul programului: crearea unei comunități de alumni care devine nucleul noii generații de lideri în agribusiness, pregătiți să transforme potențialul agricol al Republicii Moldova într-o poveste de succes europeană. Ei sunt dovada vie că, prin parteneriate solide și viziune, putem aduce educația de excelență în slujba dezvoltării economice naționale”.
Prima promoție de absolvenți a Programului de Masterat în Administrarea Afacerilor (MBA) în Agrobusiness este formată dintr-un grup divers de profesioniști: fermieri, antreprenori, angajați ai instituțiilor publice și consultanți. Această diversitate profesională demonstrează capacitatea programului de a atrage și forma pe toți cei care aspiră la leadership în domeniu.
Punctul central al evenimentului a fost panelul de discuții la masa rotundă, moderată de Aurelia LITVIN, coordonator local de proiect AGRIMBA. Dialogul a evidențiat rolul strategic al sectorului agroalimentar și a confirmat că, datorită acestui program, Moldova se află pe calea cea bună în direcția modernizării agrobusinessului.
Absolvenții și-au împărtășit experiența cu entuziasm, subliniind:
- Relevanța și coerența curriculumului: conexiunea vitală între modulele de economie agrară, finanțe, marketing, management strategic și digitalizare.
- Calitatea predării: contribuția esențială a profesorilor locali și internaționali din rețeaua AgriMBA și aplicabilitatea imediată a temelor abordate.
- Utilitatea practică: exemple concrete de aplicare a cunoștințelor – de la optimizarea proceselor și lansarea de produse inovatoare la proiecte investiționale și implementarea de noi modele de business.
- Impactul personal și profesional: dezvoltarea abilităților de leadership, negociere și crearea unei rețele profesionale active – nucleul noii generații de lideri în agribusiness.

UTM subliniază necesitatea continuității Programului MBA în Agrobusiness, dat fiind că acesta răspunde unei nevoi reale de formare a liderilor și managerilor din sectorul agroalimentar, capabili să gestioneze afaceri moderne și sustenabile. necesitatea de a consolida competențele de inovare și management în concordanță cu integrarea Republicii Moldova în economia europeană. Absolvenții vor fi invitați să rămână conectați ca parte a rețelei AgriMBA Alumni Moldova, un angajament pentru mentorat, schimb de experiență și formare continuă.
Momentul culminant al festivității de celebrare a primei promoții a Programul MBA în Agrobusiness a fost înmânarea diplomelor de către doamna prof. dr. Agata MALAK-RAWLIKOWSKA de la Warsaw University of Life Science, președinta AgriMBA Network, alături de reprezentanții MAIA, ADMA, OPTIM, AGRIMBA și UTM. Este un certificat al excelenței, recunoscut la nivel european și conectat la standarde internaționale de formare în agrobusiness. Această recunoaștere oficială validează efortul și dedicarea absolvenților.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking & fourchette, care a oferit absolvenților, partenerilor și profesorilor ocazia să celebreze realizările, să consolideze legăturile profesionale și să discute idei viitoare, colaborări și inițiative ce vor continua să transforme agricultura Moldovei într-un sector competitiv, inteligent și sustenabil. oferind participanților ocazia.
Prima promoție MBA în Agrobusiness devine nucleul unei noi generații de lideri, gata să transforme potențialul agricol al Republicii Moldova într-o poveste de succes europeană. Vă așteptăm la UTM pentru a fi martorii acestui moment de răscruce! Sărbătorim nu doar finalizarea unui program, ci lansarea unei noi ere în agribusiness-ul moldovenesc!
